povesti cu caluti

Black Beauty : capitolul 25 : Viata in Londra


https://www.youtube.com/watch?v=qrHlVC5moak video original, Life in London

Black Beauty : capitolul 25 : Viata in Londra

 

Noul meu stapan se numea Jerry Barker. M-a condus pe o strada ingusta cu niste case saracacioase pe o parte si cu grajduri pe partea cealalta.  Oprind in fata unei case, a fluerat. In fata usii a iesit familia sa.  Sotia sa era putin grasuta, dar era o femeie draguta numita Polly. El mai avea un baiat de 12 ani,vHarry, si o fetita de 8 ani, Dolly. Toti trei erau la fel de draguti si blanzi ca Jerry. Erau cea mai fericita, iubitoare familie pe care am vazut-o vreodata.  Curand, toti stateau in preajma mea, in grajdul mic dar curat in care m-au adus.

” Este bland tata? „, Dolly a intrebat.

„Da, Dolly.”, i-a raspuns tatal ei. ” Este la del de bland ca o pisica. Vino sa-l mangai. ”

In timp ce fetita ma mangaia, mama ei s-a dus sa-mi aduca boabe de mancare. Jerry si fiul sau mi-au umplut boxa cu fan si in curand totul era confortabil si eu eram tare fericit.

Familia a decis sa ma numeasca Jack, dupa un cal batran si bun pe care l-au avut. Mai era un cal in grajd. Era un cal sur, mare, chipes si mandru in ciudat varstei inaintate. Numele lui era Captain si candva a fost un cal de razboi din timpul razboiului Crimean. Dupa ce am inceput sa ne cunoastem, Captain mi-a povestit multe povesti din acele zile. Unele erau povesti interesante despre mersul in formatii alaturi de alti cai. Altele erau despre lucruri ingrozitoare vazute pe campul de lupta.

Curand am aflat ca Jerry era un vizitiu. Oamenii il angajau ca sa-i duca in diverse locuri cu trasura lui.

In prima mea zi, Jerry l-a luat pe Captain cu trasura de dimineata. Cand s-au intors dupa-amiaza, mi-a venit si mie randul. Jerry a pus hamul pe mine, asigurandu-se ca mi se potriveste si ca-mi sta bine. Nici John Madly de la Birtwich park nu putea fi mai atent. Cel mai mult m-am bucurat ca nu trebuia sa port curelusa fixa care-mi tinea capul sus. Dupa ce am fost inhamat la trasura, Jerry m-a dus pe o strada mai larga. Ne-am oprit la o statie de trasuri, loc in care mai erau trasuri care asteptau clienti. Cand am ajuns mai erau cateva trasuri aliniate deja si toti vizitii l-au salutat pe Jerry. Doi barbati au venit sa se uite la mine.

” Arata foarte bine. „, a spus un barbat.

” Arata chiar prea bine. Trebuie sa fie ceva in neregula cu el. O sa afli zilele acestea. ”

” Poate !! „, spuse Jerry razand. ” Dar pana atunci nu-mi pierd timpul ingrijorandu-ma pentru acest lucru”.

Asa ca viata mea la Londra a inceput. In prima saptamana am aflat ce presupunea de fapt munca mea. Zgomotul, multimea m-au facut sa ma simt nesigur. Dar am aflat ca pot avea incredere in Jerry pentru a trece mai usor prin toate aceste lucruri. Era cel mai bun vizitiu din cati am cunoscut si dadea mai multa atentie cailor decat lui insusi. In curand a aflat ca-mi dau toata silinta cand este vorba de munca. Niciodata nu a folosit biciul intr-un mod rau, ci doar ca sa ma indrume, atingandu-ma gentil pe spate pentru a porni. Dupa o perioada, am inceput sa ne intelegem foarte bine, atat de bine cat un cal si un om poate. Jerry era bun cu noi si in grajd. Captain si cu mine intotdeaua aveam destula mancare si apa. Jerry ne dadea jos capastrul seara ca sa putem sa ne miscam. Un singur lucru Jerry l-a facut pentru noi, ceea ce a fost atat de bine. Ne dadea o zi de odihna: duminica. Munceam mult in timpul saptamanii incat eram asa de fericit cand duminica venea. Jery credea ca atat omul cat si animalul are nevoie de o zi libera.

 

 

 

Categorii: povesti cu caluti | Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Black Beauty : capitolul 23 : Un alt stapan nou


Black Beauty : capitolul 23 : Un alt stapan nou

 

Noul meu stapan se numea Mr. Barry. Doctorul sau i-a recomandat sa faca mai multe exercitii, asa ca el a ales sa incalece.

Mr. Barry era un domn bland care voia sa faca tot ce este mai bun pentru mine, dar nu stia mare lucru despre cai.

A inchiriat o boxa intr-un grajd, de langa casa sa si a angajat un ingrijitor, pe nume Filcher,  sa aiba grija de mine. El era ingrijitor part time. In restul timpului, el si sotia sa cultivau fructe si legume si cresteau gaini si iepuri pentru vanzare.

La inceput mi-a placut de Filcher destul de mult. Imi curata boxa, ma ingrijirea si ma hranea corespunzator. Dar dupa o perioada, observam ca masa mea de boabe devenea tot mai mica. Era ciudat pentru ca Mr. Barry comandase multa mancare buna pentru mine.

Filcher mereu ajungea la mine foarte devreme. Fiul sau mai mic venea deasemenea. Baiatul avea intotdeaua un cos acoperit cu care intra in magazie. Dupa cateva minute iesea, isi saluta tatal si pleca. Inca mai aveam fan sa mananc, dar imi lipseau boabele. Ele imi dadeau energia de care aveam nevoie pentru munca.

Intr-o zi, Mr. Barry a calarit spre ferma prietenului sau. Omul acesta avea ochi buni pentru cai.

” Calul tau nu mai arata asa de bine ca atunci cand l-ai adus prima data la mine. A fost bolnav?”

” Cred ca este. Nu mai este plin de viata, asa cum obisnuia sa fie. Ingrijitorul mi-a spus ca toamna caii sunt slabiti. ”

” Prostii. Cu ceea ce face la tine nu ar trebui sa aiba nici o problema in nicio perioada a anului. Cu ce-l hranesti? ”

Dl. Barry i-a povestit.

” Nu stiu cine-ti mananca  boabele, dar e clar ca nu le mananca calul tau. Mai bine ai fi mai atent.”

Cu cateva dimineti mai tarziu, Filcher si fiul sau au ajuns la grajd ca de obicei. Baiatul intra in magazie, avand in mana cosuletul.

” Ahaaaa”, o voce a strigat. ” Un ofiter de politie a iesit din magazie, tinand intr-o mana cosul si cu alta mana baiatul.

Au fost multe plansete si tipete, dar intr-un final adevarul a iesit la iveala. Filcher isi punea fiul sa fure boabele. Le furau pentru a hrani iepurii. Mr. Barry a devenit suspicios dupa ce a vorbit cu prietenul sau, asa ca a pus politia sa investigheze. Cand a aflat ce s-a intamplat, l-a concediat pe Filcher imediat.

Dupa cateva zile, a venit noul meu ingrijitor. Era un tanar inalt, frumos, pe nume Alfred Smirk, care se considera la randul sau foarte chipes. Petrecea mult timp aranjandu-si parul si hainele pentru a arata perfect. Ii placea sa ma aranjeze si pe mine. Coama si coada mereu straluceau iar copitele erau date cu ulei.  Doar atat a facut pentru mine.  Smirk era cel mai lenes om pe care l-am vazut. Rareori imi verifica unghiile, potcoavele sau ma tesala. Era foarte neglijent legat de curatarea boxei asa ca incepuse sa miroase.

” Alfred, boxa miroase !”, a spus Mr. Barry intr-o zi. ” Nu crezi ca trebuie curatata?”

” Domnule, as putea face acest lucru daca doriti, dar este periculos sa folosesc apa intr-o boxa. Ar putea sa raceasca. ” ,  a spus in cel mai fermecator mod al sau Alfred.

” Ohh, mai bine nu faci acest lucru”, a spus Mr Barry. ” Dar ceva trebuie facut legat de miros. Poate cineva sa vina sa verifice scurgerea.”

Un om a venit sa verifice boxa. Nu a gasit nimic si mirosul a continut.

Umezeala constanta a facut sa-mi fie afectate copitele. In cele din urma, unghiile s-au agravat ca nu mai puteam merge pe teren cu pietre.  Stapanul s-a ingrijorat si m-a dus la un potcovar. Acesta mi-a ridicat un picior si a dat din cap.

” Calul dvs. are o boala cauzata de statul in umezealasi mizerie. Ma mir ca ingrijitorul dvs nu a observat acest lucru pana sa se agraveze asa rau. ”

Mr. Barry a fost surprins si furios. L-a rugat pe potcovar sa ma trateze pana ma fac bine si l-a concediat imediat pe ingrijitor.

Dar de data aceasta nu a mai avut nici o intentie sa angajeze un nou ingrijitor.

” Sa detin un cal este prea complicat. Am sa vand acest cal si voi inchiria unul  cand voi avea nevoie.”

 

 

Categorii: povesti cu caluti | Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Black Beauty : capitolul 24: La vanzarea de cai


Black Beauty : capitolul 24: La targul de cai

 

A fost un targ de cai in apropiere unde, Dl Barry, m-a dus. Oamenii veneau de peste tot sa-si vanda caii. Nu am mai vazut asa de multi cai intr-un singur loc.

Erau cai tineri care nu au mai iesit din ferma pana acum sau ponei care-mi aminteau de Merrylegs. Am vazut sute de cai de trasura sau cai de incalecat. Unii cai aratau foarte bine. Altii, ca mine, erau puternici si aveau unele cicatrici, dar inca erau buni de munca. In partea opusa erau caii batrani, caii cu probleme si cei care erau foarte slabi.

Mr. Barry m-a dus la un vanzator bun care a promis ca ma va vinde la un pret bun. Am fost legat langa alti cai puternici, aratosi si multa lume se oprea sa ne admire.

Boierii bine imbracati mereu intorceau capul de la mine cand imi vedeau cicatricile, iar altora le era indiferent.

Majoritatea cumparatorilor faceau aceleasi lucruri. Mai intai imi deschideau gura pentru a afla varsta. Apoi se uitau la ochi, la picioare si la corp. Apoi, ma puneau sa merg la trap. Chiar daca majoritatea faceau acelasi lucru este foarte interesant cat de diferit se simtea examenul, totul depinzand de persoana care il facea. Unii erau duri, altii blanzi. Un singur om mi s-a parut  foarte bland. M-am gandit ca daca m-ar cumpara as fi tare fericit. Era un om mic, dar agil si rapid. Puteam sa-mi dau seama imediat ca se pricepea la cai. Vorbea calm si ochii lui caprui aveau o privire blanda. Dupa ce m-a examinat , m-a mangaiat.

” Esti un baiat bun.”, apoi s-a intors la vanzator. ” Iti dau 23 pounds pentru el.”

” Imi pare rau prietene. Acest cal face cel putin 30. ”

Omul a plecat. L-am urmarit cum pleaca dorindu-mi sa revina. Apoi, a venit un alt om cu o voce puternica sa ma examineze. Nu era deloc grijuliu cand ma examina. Am fost usurat cand a plecat si nu i-a adresat nici un cuvant vanzatorului. Sigur nu voiam sa merg acasa cu un om ca acela. Mai multi vizitatori treceau, dar nici unul nu a fost interesat de mine.  Apoi, s-a intors omul cu vocea puternica.

” 23 pounds pentru calul negru”, i-a spus vanzatorului. ” Este un pret corect.”

Vanzatorul a ezitat. Am stat acolo de o perioada de timp si cred ca s-a gandit ca nu va obtine pe mine pretul pe care si l-a dorit. Pana sa dea un raspuns, omul care am vrut sa ma cumpere s-a intors.

” Buna beiete! Poate ca suntem sortiti sa fim impreuna pana la urma. ” S-a uitat la vanzator: ” Iti dau 24 pounds. ” Omul cu vocea puternica a dat din cap si a plecat. Dealerul i-a zambit. ” Sa spunem 25 pounds si este al tau.”

Dar cumparatorul a vrut sa dea doar 24 pounds si 10 penny si cu atat m-a cumparat. Omul cu ochii verzi a platit, m-a luat de frau si m-a luat cu el.

Am ajuns la un han din apropiere, unde mi-a dat mancare si apa. Dupa o ora, noul meu stapan a pus saua pe mine, a incalecat si am plecat spre casa.

Am mers pe drumuri de tara, pe drumuri mai largi. Cu cat mergeam mai departe cu atat drumul devenea mai aglomerat. Intr-un final am ajuns pe o sosea si am continuat spre un loc si mai aglomerat. Nu am mai vazut asa ceva pana acum. Erau strazi la dreapta, strazi la stanga si strazi  care se intersectau. Mai erau cai, trasuri si oameni peste tot. Erau noi semne, noi zgomote, noi mirosuri. Era asa de coplesitor incat eram bucuros ca noul meu stapan era acolo sa ma ghideze. Am ajuns in marele oras numit Londra.

 

Categorii: povesti cu caluti | Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Black Beauty :capitolul 22: cal de inchiriat


2017-02-13_204303Black Beauty :capitolul 22:  cal de inchiriat

 

Contele m-a vandut unui om care era proprietarul unui grajd pentru inchirieri.

Noua mea casa era departe, ceea ce insemna ca trebuia sa calatoresc cu trenul. Aceea a fost o zi infricosatoare. Eram obisnuit sa vad trenuri, desigur, si niciodata nu ma speriam cand trecea unul pe langa mine. Dar urcand intr-un tren si simtindu-l, era cu totul si cu totul alta poveste. In primele minute am tremurat asa cum tremura trenul. Dupa un timp, mi-am dat seama  ca nu este nimic de care sa-ti fie frica. Am calatorit tot  restul drumului in liniste. Dar am fost foarte bucuros cand am coborat. La finalul calatoriei, am fost dus la un grajd pentru inchirieri. Nu era la fel de aerisit ca celelalte ” case” ale mele, dar nici nu era asa de rau.  Proprietarul si ingrijitorii erau blanzi si experimentati.

Noul proprietar s-a uitat la genunchii mei, dar nu parea sa-l deranjeze.  In curand am aflat ce inseamna sa fii un cal de inchiriat. Proprietarul avea multi cai si multe trasuri de toate formele. El le inchiria unor oameni care nu detineau asa ceva. In primele dati cand am fost inchiriat, proprietarul sau unul din ingrijiotori a condus trasura. Nu a fost rau deloc. De fapt, nu era cu nimic diferit fata de ce eram eu obisnuit. Odata ce proprietarul a vazut cat de bine ma descurc, a preferat sa ma inchirieze unor oameni care preferau sa conduca singuri. ACUM a fost ceva diferit.

Pana in acel moment, eram condus numai de persoane care stiau sa conduca. Chiar si cand James a invatat sa conduca, il avea pe John langa el. Multi dintre oamenii care m-au inchiriat nu eram buni conducatori. Unii preferau sa tina haturile foarte intinse mai tot timpul. Nu slabeau haturile deloc si nu-mi permiteau sa ma relaxez.  Altii erau exact opusul. Lasau haturile foarte slabe, cazand pe crupa mea. Asta inseamna ca nu aveau nici un control daca azvarleam, sau cabram. Nu sunt eu genul acesta de cal, asa ca nu prea am ce comenta la acest tip de oameni. Totusi, imi lipsea ajutorul vizitiului, mai ales cand coboram o panta.

O data, am mers o distanta de drum cu o piatra in copita, pana cand un om a oprit vizitiul si l-a informat. Vizitiul nici nu a observat ca ceva este in neregula.  Apoi, mai era o categorie care se gandea doar la viteza. Acestia cred ca suntem ca trenurile, care merg fara sa oboseasca.

Asa ca, munca mea era diferita de la o zi la alta. Cateodata era placut, cateodata nu. M-am imprietenit cu alti cai acolo, in special cu o iapa numita Peggy.  Ea facea pereche cu mine cand cineva voia doi cai. Ea era un cal dragut cu un temperament bun. Prima data cand am mers impreuna, am observat ca ea are un mers ciudat. Nu facea nici trap, nici canter, ci o combinatie intre aceste mersuri. La cativa pasi ea facea un pas in fata. A fost foarte confuz pentru mine cand am incercat sa-mi fac mersurile dupa ea. Intr-un final, am intrebat-o de ce merge cu un asa ciudat pas.

” Stiu ca mersurile mele sunt gresite, dar nu e chiar vina mea. Este din cauza ca picioarele mele sunt scurte si am probleme in a tine pasul cu mersul tau. ”

Din fericire pentru Peggy, doua femei au indragit-o asa de mult, incat au cumparat-o. Dupa aceea, am vazut-o pe Peggy de cateva ori pe strada, plimband-o pe doamna cu o trasura mica si fiind foarte bine ingrijita si foarte fericita.

Nu vreau sa ma plang legat de casa mea. O data, un om m-a placut asa de mult incat si-a dorit sa ma vada cum merg de calare. Dupa cateva plimbari, l-a intrebat pe stapan daca sunt de vanzare.

” Prietenul meu  cauta un cal de calarie, sa-l cumpere. Cred ca acest cal este perfect. ”

” Calul acesta este unul din cei mai buni din grajdul meu. Dar cred ca m-as putea sa ma despart de el la un pret bun. ”

Asa ca, am fost vandut iar.

Categorii: povesti cu caluti | Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Black Beauty : capitolul 21: speriat


2017-01-30_205226Black Beauty : capitolul 21: speriat

 

Blantyre a ramas la EarlsHall pana cand Lady Anne si-a revenit in urma cazaturii. Apoi s-a intors acasa. Ingrijitorul sef, Mr. Reuben Smith, l-a condus pana la gara in timp ce Mr.York inca era la Londra cu contele.

Trasura avea nevoie de cateva reparatii, asa ca a fost lasata in oras. A imprumutat o sa pentru a ne intoarce acasa. Mai intai m-a lasat la grajdul hotelului sa ma odihnesc si sa mananc. Ingrijitorul m-a pregatit de plecare la ora 16.00. Dar Reuben nu ajunsese inca pentru ca s-a oprit la un bar sa bea cateva beri cu prietenii sai. Nu a revenit pana la ora 21.00. Imediat ce a incalecat, am simtit ca ceva nu este in regula. Reuben este un calaret bun, cu o mana foarte usoara. Acum se balansa inainte si inapoi si tragea de darlogi. Dupa ce am iesit din oras, mi-a cerut galop. M-am supus, chiar daca simteam ca mi se slabeste o potcoava si ma simteam inconfortabil. Mi-a cerut sa merg din ce in ce mai repede, lovindu-ma cu o cravasa. Nu intelegeam, deja mergeam cat de repede puteam. Mi s-au incorcat muschii si potcoava se slabea din ce in ce mai tare. Era o noapte intunecata si abia de puteam vedea pe unde merg. Acest lucru facea sa fie imposibil sa vad pietrele sau gropile de pe drum.

Am ajuns pe un drum unde muncitorii l-au pietruit. Acolo mi-am pierdut potcoava. Galopand pe acest drum fara potcoava era foarte dureros. Am incercat sa incetinesc, dar Reuben m-a lovit din nou cu o cravasa, asa ca am continuat sa galopez. Copita a inceput sa se crape in timp ce pietrele ma jenau. Nici un cal nu poate suporta asa ceva mult timp. Dar eu am facut tot ce am putut. Intr-un final, un picior mi-a alunecat, m-am poticnit si am cazut in genunchi. Rouben a alunecat din sa si a cazut pe pamant.

Genunchii mei erau raniti, copita inflamata si eram extenuat. Am asteptat ca Rouben sa se ridice, dar dupa cateva gemete a ramas nemiscat. Asa ca, am asteptat. Luna a aparut pe cer, asa ca am putut sa vad drumul liber pe ambele sensuri. Au trecut ore pana am auzit o trasura apropiindu-se. In timp ce  se tot apropia, am crezut ca am auzit pasii lui Ginger. Curand, am vazut-o tragand la o trasura mica, cu doi oameni in ea. Ei au crezut ca Rouben este aproape mort si nu am fost invinuit pentru accident, era destul de usor de vazut pentru toata lumea ce s-a intamplat.

Unul din oameni m-a adus la mosie si m-a predat unui ingrijitor sa imi ingrijeasca ranile si unghia. Copita s-a vindecat repede. Genunchii mei erau o alta poveste.

” Nu cred ca osul este afectat. Acest cal va putea fi folosit dupa o perioada de repaos. Dar va avea mereu aceste julituri urate pe genunchi. „, a spus veterinarul.

” Este pacat! Doamnei nu-i va placea acest lucru. ” , au spus ingrijitorii.

A trecut ceva timp, cu tratament dureros, pana cand rana de pe genunchi s-a vindecat. Dupa o perioada de stat in boxa, ingrijitorii m-au lasat intr-un padoc mic. Am stat o luna pascand iarba si odihnindu-ma. A fost dragut, chiar daca am fost singur. Intr-o zi, am auzit poarta deschizandu-se. Cand m-am uitat, am vazut-o pe Ginger intrand in padoc. Am trapuit pana la ea, plin de bucurie. Si ea a fost bucuroasa sa ma vada. Dar motivul pentru care ea era aici nu era unul fericit. A spus ca fiul contelui a incalecat pe ea cam dur in ultima perioada. In timpul unei vanatoare a fost supusa unui efort mult prea dur si a avut probleme cu respiratia.

” Nu mai suntem caii care am fost candva, nu e asa? „, a spus Ginger.

Oricum, suntem fericiti ca suntem iar impreuna. Am petrecut cateva saptamani pana cand contele a revenit din Londra. El si York au venit sa ne vada.

” Ce pierdere! Ce cal bun! Ma simt teribil, mai ales ca i-am promis prietenului meu ca voi avea grija de acesti cai. „, a spus contele,  uitandu-se la mine si la Ginger.

” Ginger, iapa, ar putea fi in regula dupa o perioada de refacere. ” , a spus York.

„Ii vom da o sansa.” , a spus contele. ” Dar nu pot avea un cal cu asa genunchi in grajdul meu. Cel negru va trebui sa fie vandut. ”

 

 

Categorii: povesti cu caluti | Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Black Beauty: capitolul 20: fuga pentru salvare


2017-01-19_173254Black Beauty: capitolul 20: Fuga pentru salvare

 

Lady Anne este o buna calareata si a reusit sa se tina in sa in timp ce Lizzie galopa speriata. Dar am vazut ca nu era usor pentru ea  sa preia controlul. Si in afara controlului, caii sunt  foarte periculosi.

Am nechezat tare, am lovit pamantul cu copita nervos. Dupa cateva secunde a aparut Blantyre.

” Ohh nuu! „, a exclamat in timp ce o vedea pe Lizzie galopand. Mi-a aruncat darlogii peste gat si a incalecat rapid. Imediat ce picioarele lui au prins scaritele, am pornit intr-un galop dupa Lizzie. Blantyre mi-a lasat darlogii liberi, vazand ca stiu ce am de facut. Am pornit dupa ei. In prima mila, abia de ii vedeam. Galopam cat de repede puteam, dar Lizzie era si mai rapida. Apoi, drumul a cotit la dreapta si nu i-am mai vazut. Cand  am ajuns la cotitura, nu se mai vedeau. Am continuat galopul, apoi, drumul s-a bifurcat si nu mai stiam incotro sa mergem, dar era o femeie in drum care ne-a spus ca spre dreapta s-au dus. Am continuat sa galopam. Un alt om ne-a indrumat spre directia in care au luat-o. Din pacate, au trecut peste un camp plin de gropi si uscaturi. Era cel mai prost loc pentru un galop. Cand am mai fost pe aici cu Lady Anne, am mers  doar la pas.

Curand, am vazut-o pe Lizzie. Lady Anne inca era in sa, dar parea extenuata. Am vazut ca tragea de darlogi, dar nu aveau nici un efect. Din cauza terenului Lizzie a incetinit la un canter. Acum mi-am dat seama ca am o sansa sa o prind. Asa ca, am pornit. Pana acum, tanarul  mi-a lasat darlogii lungi sa imi aleg singur  drumul, dar de data aceasta a preluat controlul. Cu o mana usoara si cu ochii formati, m-a ghidat perfect printre gropi. A trebuit sa incetinim. Aproape am ajuns langa Lizzie. La jumatatea drumului pana la campul drept era un sant si m-am gandit ca Lizzie se va opri la el. Dar, ea a facut un salt peste si a aterizat pe terenul plin de gropi, unde s-a impiedicat si astfel, Lady Anne si-a pierdut echilibrul si a cazut, ramanand la pamant nemiscata.

Am pornit in mare viteza spre Lady Anne, unde am sarit santul avand o aterizate buna pe cele patru picioare si ne-am oprit langa domnisoara.  Inca era la pamant, nemiscandu-se. Eu abia mai rasuflam dupa lungul galop.

Doi oameni, care taiau buruienile, au intervenit. Unul s-a dus sa o prinda pe Lizzie, celalalt a mers la Ms. Anne.

” Cum pot ajuta?”

” Stiti sa calariti? ”

” Nu prea, dar fac tot ce pot pentru binele domnisoarei. Intotdeauna a fost asa de buna cu familia mea. ”

” Nu-ti face griji, acest cal va avea grija de tine. Mergi repede la casa doctorului, apoi la mosie sa spui ce s-a intamplat. ”

Omul a incalecat. Nu era un bun calaret, dar nu m-a deranjat. Am ajuns la casa doctorului, apoi la mosie. Un ingrijitor m-a dus in boxa in timp ce altul a pus saua pe Ginger si altul a pregatit trasura. A trecut ceva timp pana a revenit cineva.

” Am galopat aproape tot drumul pana acolo. Lady Anne inca nu se misca. Doctorul a consultat-o si am auzit spunand ca nu e moarta. Apoi am auzit pe cineva spunand ca e norocoasa ca nu si-a rupt nici un os. Asa ca, ma astept sa fie bine. „, a spus Ginger.

A doua zi, Brantyre a venit sa ma vada. Esti cel mai bun cal pe care l-am intalnit vreodata. Se pare ca ai inteles pericolul la fel de bine ca mine. datorita tie, Anne va fi bine intr-o saptamana sau doua. Si de acum, sunt sigur ca nu va vrea sa incalece alt cal in afara de tine. ”

 

 

 

 

 

Categorii: povesti cu caluti | Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Black Beauty: capitolul 19: Planul lui Lady Anne


Black Beauty: capitolul 19: Planul lui Lady Anne

 

Cand vremea s-a incalzit, contele si sotia sa au plecat de la Earlshall Park. Voiau sa petreaca timpul la Londra, impreuna cu cativa membri ai familiei.

Majoritatea cailor au ramas la Earlshall Park, inclusiv eu si Ginger. Mr. York a plecat si el, lasand la grajd un ingrijitor mai in varsta care se numea Reuben, insarcinat sa se ocupe de grajd. Cele doua fiice mai mari ale contelui au ramas la conac, impreuna cu  unul din fratii lor si cu cativa verisori care au venit in vizita pentru perioada verii.

Lady Harriet este o fata tanara, mai bolnavicioasa, care nu a mers niciodata cu trasura si care rareori a iesit afara. Sora ei, lady Anne, pe de alta parte, este plina de viata si nebolnavicioasa. Ii place sa-si petreaca timpul afara si incaleca de fiecare data cand are ocazia cu fratii si verisorii ei. Curand, a devenit calaretul meu prioritar, numindu-ma Black Auster. Imi place foarte mult cand iesim sa ne plimbam. Lady Anne este o calareata foarte buna. Mainile ei sunt usoare si starea de spirit este mereu vesela. Companionul ei favorit in timpul plimbarilor este verisorul Blantyre. In timp ce unii tineri prefera sa incalece pe Ginger, Blantyre o prefera pe Lizzie, o iapa cu un galop rapid si cu spirit plin de viata. Tanarul spunea la toata lumea ce cal bun este Lizzie. Ginger, care o stia pe Lizzie mai bine decat mine, mi-a spus ca Lizzie este mai degraba agitata.

Intr-o zi, cand Lady Anne a venit la grajd, a cerut sa i se puna saua pe Lizzie. Tipul seii este cel folosit de tinerele doamne.  A mai spus ca astazi tanarul Blantyre poate sa incalece pe mine. Cand tanarul a venit a fost surprins si nesigur.

” Ce se intampla, Lady Anne? Te-ai saturat de Black Auster? ”

” Bineinteles ca nu!”, i-a raspuns cu un zambet. ” Dar sunt suficient de draguta sa te las sa  incaleci pe el astazi. Si, dupa cate lucruri ai spus despre Lizzie, abia astept sa incerc si eu sa vad cum este. ”
” Nu sunt sigur ca este o idee buna. Lizzie este un cal minunat, dar este prea agitata pentru o domnisoara. Nu cred ca este sigur pentru tine sa o incaleci. Te rog, hai sa mutam seile si sa schimbam caii. ”

” Dragul meu var, nu trebuie sa-ti faci atatea griji. Incalec de cand sunt mica. Acum, inceteaza sa te uiti asa ingrijorat si ajuta-ma sa incalec. ”

Tanarul si-a muscat buzele, dar nu a mai spus nimic. A ajutat-o sa incalece, i-a dat darlogii si apoi a incalecat si el. Mergeam pe langa poarta cand am auzit pe cineva strigand. Era un servitor.

” Lady Harriet are o intrebare pentru Dr. Ashley. „, a spus, tinand in mana o bucata de hartie. ” Vreti sa duceti acest bilet doctorului si sa aduceti un raspuns? ”

” Desigur!”, a spus tanarul, luand biletul. ” Ne bucuram sa ajutam.”

Satul unde locuia doctorul era la distanta de 1 mila. Am mers la pas pana acolo. Blantyre este un calaret bun si mi-a facut placere sa fac exercitiile la aer proaspat. Lizzie parea sa se simta si ea bine. Nu i-a facut lui Anne nici o problema. Ne-am oprit in fata portii doctorului. Era o alee scurta care trecea printre copacii verzi si care ajungea la casa.

” Du-te si du biletul. Eu si Lizzie te vom astepta aici. Poti sa-l legi pe Beauty de gard. Nu va pleca nicaeiri fara tine. ”

” Esti sigura ca totul va fi bine?”

” Bineinteles, acum du-te!”

Blantyre a descalecat si m-a legat. Apoi a disparut printre copaci. Lizzie statea linistita de o parte a drumului, avand darlogii lungi. Lady Anne zambea si avea o fata vesela. Noi stateam vis a vis de o poarta, a unui padoc intins pe un camp,  ce era deschisa. In timp ce il asteptam pe tanar sa revina, niste cai veneau la trap de pe camp, sarind si azvarlind. Un baiat ii fugarea, avand in mana un bat lung. Pana sa-mi dau seama ce se intampla, un cal a iesit prin poarta deschisa. Baiatul l-a vazut, asa ca a venit tipand si fluturand batul. Manzul a traversat drumul si a intrat in Lizzie. Baiatul a aparut si a lovit si el manzul. Lady Anne a tipat, tinandu-se de sa in timp ce Lizzie a azvarlit. Dupa o secunsa, Lizzie a pornit la galop.

 

 

 

Categorii: povesti cu caluti | Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Black beauty: capitolul 18: Rebeliunea lui Ginger


Black beauty: capitolul 18: Rebeliunea lui Ginger

 

A doua zi, la ora 3.00 PM, eram din nou in fata casei principale. Din nou s-a auzit fosnetul de matase in momentul cand doamna s-a apropiat. Dar de data aceasta incruntatura ei era mai profunda.

” York, trebuie sa pui acesti cai cu capul mai sus. „, a ordonat.

” Imi cer scuze, doamna, dar acesti cai nu sunt obisnuiti sa poarte curelusa. Sotul dvs. crede ca ar fi bine sa-i invatam cu ea incet. Dar daca doriti, as putea sa o mai strang putin. ”

” Fa acest lucru! ”

York a scurtat curelusa cu cate o gaura, dar chiar si asa s-a simtit o diferenta. La inceput nu era foarte rau. Apoi, am ajuns la un deal abrupt si am inceput sa inteleg de ce Ginger ura asa de mult curelusa. Am vrut sa-mi duc capul inainte ca sa pot trage trasura la deal, ca de obicei. Dar de data aceasta nu am putut si spatele, picioarele mi s-au incordat.

” Acum ai putut sa vezi cum este. ” , mi-a spus Ginger cand ne-am intors in boxa. ” Inca nu este prea rau. Atata vreme cat nu este foarte stransa, ma voi descurca. Oricum, ne trateaza frumos. Dar daca incearca sa o stranga prea mult, ai grija! Nu suport si nici nu voi suporta.”

Zi dupa zi, curelusa era scurtata cu cate o gaura. Munca devenea din ce in ce mai dificila si mai incomfortabila. Pana acum imi placea sa fiu pus la trasura, acum detestam acest lucru. Ginger parea si ea nefericita. Dar nu prea spunea nimic. Cateva zile au trecut si York nu a mai scurtat curelusa deloc. Am crezut ca atat a fost. Dar m-am inselat. Intr-o zi, ne-am oprit cu trasura in fata casei principale, ca de obicei.

” Nu ai de gand sa ridici capul cailor sus, York? „, s-a plans doamna. ” Ridica-le capul acum, au avut destul timp sa se obisnuiasca. ”

York a dat din cap fara sa spuna ceva. A venit la mine mai intai. Ridicand-mi capul, a strans curelusa atat de strans incat abia mai puteam sa ma misc. Apoi s-a dus la Ginger. Am putut sa vad in ochii ei ca stia exact ce se va intampla. A inceput sa-si miste capul in sus si in jos. Apoi, imediat cum York a scurtat curelusa, Ginger s-a ridicat pe picioarele din spate, cabrand. Genunchiul ei l-a lovit pe York peste nas incat a cazut pe spate. S-a ridicat imediat si s-a dus la capul ei. Un ingrijitor care era acolo a vrut sa o prinda. Ginger incepuse sa cabreze, sa azvarle, isi iesise din minti. Apoi s-a impiedicat de oiste si a cazut, lovindu-mi piciorul din greseala. Nu mai e nimic de povestit despre ce ar urma sa faca. Dar de data aceasta York a fost mai rapid pentru ea. S-a asezat pe capul ei pentru a o impiedica sa se ridice. In curand, cativa oameni au venit si au taiat harnasamentul pentru a o elibera pe Ginger si un alt ingrijitor a venit si mi-a dezlegat sleaurile de la trasura . M-a adus in boxa si s-a grabit sa se intoarca. Am ramas in boxa cu harnasamentul pe mine si cu capul ridicat sus din cauza curelusei. Dupa ce s-a intamplat, eram suparat. Daca as fi avut obiceiul sa lovesc, in momentul acela  as fi facut-o. Dar, am ramas acolo, furios si simtindu-ma incomod de la lovitura de la picior.

Dupa cateva minute, doi ingrijitori au adus-o pe Ginger in boxa. Parea obosita. York ii urma si dupa ce au bagat-o in boxa, a venit la mine.

” Curelusa tampita!”, a spus dupa ce mi-a dat harnasamentul jos. ” M-am gandit ca va fi o problema dupa cate mi-a zis John Manly. As vrea ca Dl. Conte sa o faca pe sotia dumnealui sa inteleaga aceste lucruri. Nu exista nici un motiv ca aceste lucruri sa se intample. ”

Apoi, mi-a vazut piciorul julit. A chemat un ingrijitor si l-a rugat sa-mi curete piciorul si sa-l dea cu crema. Ginger nu a mai fost inhamata la trasura. Dupa ce si-a revenit dupa accident, fiul contelui a vrut sa vada cum merge de calare. Pe cand eu, am facut pereche cu un cal numit Max. El era obisnuit sa poarte curelusa si intr-o zi, l-am intrebat cum de suporta si mi-a spus : ” Suport pentru ca trebuie. ”

 

 

Categorii: povesti cu caluti | Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Black Beauty: capitolul 17: O casa noua


2017-01-10_095039Black Beauty: capitolul 17: O casa noua

 

In ziua urmatoare, Merrylegs si micul Joe au plecat spre casa ministrului. Apoi, John a inseuat-o pe Ginger si a incalecat iar pe mine m-a luat dupa ei cu o lonja. Am plecat de la Birtwick Park fara sa ne uitam in urma. Dupa 15 mile de mers, am ajuns intr-un loc numit Earlshall Park. Aceasta urma sa fie casa noastra. Proprietatea avea o casa de lux si un grajd mare. Cand am ajuns la grajd, John a intrebat de Mr York. Acesta era domnul care se ocupa de grajdul, caii si trasurile contelui englez. Era un barbat chipes si impunator.

” Ma bucur sa va cunosc! Multumesc ca mi-ati adus caii noi. „, a spus York, apoi a chemat ingrijitorul sa ne duca in grajd. Apoi, l-a invitat pe John sa mearga sa serveasca o  ceasca de ceai.

Ingrijitorul ne-a dus intr-un grajd luminos si aerisit. Pe mine m-a dus intr-o boxa mare, larga, cu asternut mult si pe Ginger intr-o boxa identica de langa mine. Apoi ne-a tesalat si ne-a dat niste fan. Dupa jumatate de ora, Mr York si John s-au intors.

York ne-a examinat.

” Acestia par a fi niste cai foarte draguti, Dl. Manly. „, i-a spus lui John. ” Vreti sa-mi spuneti ceva particular despre ei? Toti caii au capriciile lor.”

” Nu cred ca exista vreo pereche de cai mai buna in tara.” , i-a spus John. ” Imi pare foarte rau sa ma despart de ei. Dar trebuie sa stiti ca nu sunt la fel. Cel negru are cel mai bun caracter pe care l-am vazut pana acum. Nu cred ca a primit vreodata vreo pedeapsa nedreapta sau vreun cuvant urat de cand s-a nascut. ”

” Minunat.”, a spus York.

” Dar cea roiba nu a avut acest noroc. Am cumparat-o de la un vanzator de cai care ne-a spus ca in ultimii ani nu crede ca a avut un tratament corespunzator. Cand am adus-o era incordata si suspicioasa. Dar dupa o perioada de ingrijiri la noi, s-a relaxat si in ultimii trei ani a fost foarte buna. ”

” Inteleg.”

” Daca este tratata bine, nu exista un animal mai bun ca ea. Dar inca este foarte sensibila. Inca este deranjata de muste vara spre deosebire de alti cai si de harnasamente. Daca este tratata necorespunzator, probabil va reactiona urat.

„Sunt multi cai asa. Multumesc pentru informatii. O sa-mi amintesc ce mi-ati spus. ” , a spus York

” Ohh, am uitat sa mentionez un lucru important. Nu am folosit niciodata curelusa fixa care ii obliga sa tina capul sunt cand sunt la trasura. Cel negru nu a folosit niciodata asa ceva iar dealerul a spus ca aceasta curelusa a stricat iapa. ”

” Ohh, din pacate va trebui sa poarte aceasta curelusa aici la noi. Eu prefer curelusa dar o folosesc larga, iar contelui putin ii pasa cum merg caii, dar doamna este foarte interesata de moda. Daca caii nu merg cu capul foarte sus, nici nu se uita la ei. ”

” Imi pare rau sa aud asta. Dar mai bine plec, ca imi voi pierde trenul. ”

John a venit la mine in boxa. ” La revedere dragilor!”, ne-a spus mangaindu-ne. ” Sper ca veti fi fericiti aici.”

Vocea lui parea trista. Tot ce am putut sa fac a fost sa-mi iau la revedere, apropiindu-mi fata cat mai aproape de el. In curand a plecat si de atunci nu l-am mai vazut pana in ziua de azi.

In urmatoarea zi, contele a venit sa ne vada. Parea incantat cand ne-a vazut. ” Acesti cai sunt la fel de frumosi cum a spus mosierul. Este pacat ca nu sunt de aceeasi culoare, dar vor fi perfecti sa ne conduca prin mediul rural.

York a fost de acord, apoi i-a spus contelui ceea ce ii transmisese John, legat de curelusa.

” Hmm, fii cu ochii pe iapa si pune-le curelusa, dar sa fie foarte slaba. Apoi, in timp, o strangi putin cate putin. Sunt sigur ca se vor obisnui. O sa-i mentionez si sotiei.”

Apoi, dupa amiaza, ne-a harnasat pentru o plimbare cu trasura. Pentru prima data aveam acea curelusa despre care tot auzisem. Era ciudat sa nu pot sa-mi las capul in jos daca voiam. Dar nu era stransa asa de mult incat sa-mi ridice capul mai mult decat il tin in mod normal. Nici Ginger nu s-a plans.

Cand ceasul a sunat pentru ora trei, am pornit spre usa principala a casei. Intr-o rochie de matase, o mandra doamna chipesa a coborat scarile sa ne intampine. S-a uitat la mine si la Ginger si s-a incruntat. Dar nu a spus nimic, cel putin nu in prima zi.

 

Categorii: povesti cu caluti | Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Black Beauty: capitolul 16: mai multe schimbari


Black Beauty: capitolul 16: mai multe schimbari

 

Am locuit la Birtwich Park mai multi ani si toti anii acestia am fost foarte fericit. Pana si Ginger era multumita acum. Dar schimbari triste vor avea loc. Stapana era bolnava din ce in ce mai des. Doctorul venea des sa o vada si mosierul era ingrijorat si abatut mai mereu.

” Ai auzit vestile?” , l-a intrebat intr-o zi John pe micul Joe, in grajd.

” Ce vesti? „, a intrebat acesta.

” Despre stapana. Doctorul a spus ca sanatatea ei se va agrava daca va ramane aici. Trebuie sa se mute intr-un loc mai cald imediat. Intreaga familie va pleca curand. ”

” Ohh, nu! Biata stapana. Si ce se va intampla cu noi?”

” Nu stiu. Cred ca vom afla curand. ”

Dupa aceasta, John era mereu tacut si trist cand lucra. Micul Joe nu mai fluiera deloc. Oamenii veneau si plecau de pe proprietate tot mai des, iar eu si Ginger aveam multa treaba ducand trasura mai mereu unde era nevoie.

Primele persoane care aveau sa plece erau fetele mosierului, Miss Jessie si Miss Flora. Fetele au venit sa-si ia ramas bun de la toti caii, in special de la Merrylegs, favoritul lor. L-au imbratisat asa de strans, incat credeam ca nu ii vor mai da drumul. Cand doica le-a tras deoparte, ambele fete plangeau. John si micul Joe pareau mai tristi ca niciodata cand au vazut fetele plecand.

” Cred ca acesta este inceputul sfarsitului. ” , a spus John. ” Curand intreaga familie va pleca. ”

” Ce se va intampla cu Merrylegs acum?”, a intrebat Joe.

” Mosierul a spus ca il vrea ministrul. Are nevoie de un ponei pentru menajera ca sa o duca unde are nevoie. Merrylegs este perfect pentru ea. Ministrul a promis ca nu-l va vinde niciodata si il va pastra  mereu. ”

” Suna foarte bine.”, a raspuns Joe, uitandu-se la mine si la Ginger. ” Dar ceilalti cai? ”

” Mosierul deja a aranjat sa-l vanda pe Black Beauty si pe Ginger unui vechi prieten. Vor avea o casa buna. ”

M-am uitat la Ginger si ea la mine. Era prima data cand auzeam despre acest lucru. Nu eram sigur cum sa ma simt. Imi va lipsi Birtwich Park, dar ma bucuram ca am unde sa ma duc. Mai tarziu am auzit ca ministrul doreste sa-l ia si pe micul Joe, impreuna cu Merrylegs, ca sa aiba grija de el. M-am bucurat. Amandoi vor avea pe cineva cunoscut langa. Mosierul a gasit alte case pentru ceilalti cai.

Curand, a venit vremea ca mosierul si sotia dansului sa plece. Mosierul a venit la grajd ca sa ne mai mangaie pentru ultima oara.

„Ai hotarat ce vei face pe viitor? „, l-a intrebat pe John mosierul.

” Cred ca doresc sa devin dresor. Am vazut atat de multi cai stricati in urma antrenamentului gresit. As dori sa corectez ce nu este facut bine si sa ofer altor cai un deburaj corect. „. a raspuns John.

” Nu cred ca este cineva mai bun pentru acest job. Voi scrie unor prieteni despre tine. Cred ca ei te pot ajuta ca sa incepi. „, i-a raspuns mosierul.

John i-a multumit si la randul sau, mosierul i-a multumit pentru serviciile oferite in acesti ani. Pentru un moment, nici unul nu mai stia ce sa spuna. Apoi, a sosit timpul sa plece. Ceilalti servitori au dus o mare parte din bagaje cu o zi inainte.

Cand Ginger si cu mine am tras trasura in fata usei casei mosierului, mai erau cateva bagaje de luat. Apoi, mosierul a venit aducand pe brate, pe sotia sa. A urcat-o usor in trasura, apoi s-a urcat si dansul. Si-au luat la revedere de la putinii servitori care au mai ramas, apoi am plecat. Nu a durat mult pana am ajuns la gara. Cand am ajuns acolo, stapana a coborat singura din trasura.

” La revedere, John. „, a spus incet, cu vocea ei dulce. ” Multumesc pentru tot, ne vei lipsi. ”

Curand, trenul a ajuns in statie. A fost multa agitatie, oameni care coborau si urcau. Apoi s-a auzit un fluierat si trenul a plecat, lasand in urma fum. John a primit tot timpul. cand trenul a disparut, a oftat. ” Nu o vom mai vedea niciodata. Niciodata. ”

John si micul Joe s-au urcat in trasura si am pornit spre casa- numai ca, nu mai era casa noastra. Nu, Birtwich Park nu mai mai fi niciodata casa noastra.

 

 

Categorii: povesti cu caluti | Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.